INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – România

VIZIUNEA

“ÎNVĂȚĂMÂNTUL BUCUREȘTEAN – UN ÎNVĂȚĂMÂNT EUROPEAN„

MISIUNEA

• Dezvoltarea și promovarea unui sistem de valori culturale, științifice, morale și civice, care să contribuie la formarea și consolidarea competențelor necesare elevului bucureștean pentru a se adapta actualelor cerințe sociale și economice pe parcursul traseului educațional și profesional, în contextul statutului de „cetățean european”

• Conștientizarea nevoilor de perfecționare și formare continuă, crearea motivației intrinseci și extrinseci la cadrele didactice, pentru realizarea cât mai eficientă a actului educațional

• Dezvoltarea parteneriatelor educaționale, cu implicare activă, în egală masură, din partea școlii, comunității, părinților, în funcție de necesitățile societății și ale individului

• Asigurarea de șanse egale de acces și a participării la un învățământ relevant și incluziv, prin promovarea, diversificarea, atractivitatea și actualitatea ofertelor educaționale, precum și prin perpetuarea tradițiilor școlii bucureștene 

OBIECTIVE

• Creşterea performanţei sistemului românesc de învăţământ

• Asigurarea politicilor de echitate socială

• Asigurarea deprinderilor şi competenţelor care să permită dezvoltarea personală, intelectuală şi profesională din perspectiva învăţării pe tot parcursul vieţii

• Integrarea tinerilor pe piaţa muncii prin dezvoltarea de politici care să asigure un nivel ridicat de creştere şi de ocupare durabilă a forţei de muncă, bazate pe cunoaştere

• Asigurarea competitivităţii la nivel european şi international

CONTACT

str. Icoanei, nr. 19, sectorul 2, București,

telefon:  021/2118485; 021/2017532; 021/210 7535

e-mail: office@ismb.ro 

site: http://www.ismb.edu.ro

Scroll to top